Decembrie începe cu şuviţe roz...
De vreo două zile îmi înfloreşte un cactus pe gât... Ce bine ca am mâini când vreau să vorbesc! Eu nu consider iarna un anotimp ci un atelier de lucru, în care cafeaua rece se varsă peste oamenii mei de zapadă, aproape inexsitenţi.
Ea, cu mâinile-amândouă citeşte din "Dicţioanrul Creativităţii", iar părul i se face-n roz ori decâte ori îşi ridică privirea. Vreau să spun că, atunci când o epocă e săracă în opere de valoare, vinovat e publicul, nu artiştii. În dantelă albă netrasnparentă, Andu primeşte titlul de "Soare de iarnă", doar ea l-a inventat să fie roz! Ştii cum e... Când spui fotografie spui un "tablou pictat de ninsoare, fără educaţie artistică".E ca şi cum ai poza oameni în culori, când de fapt le pozezi doar hainele.Dar când pozezi oameni în alb-negru, ai fotografiat nişte suflete naive, ciudate.
În concluzie, am surprins câteva vorbe între un creier de al lui, şi o inimă de a ei:
-Revederile nu îsi au rostul atât timp cât fotografiile nu dispar!
-Ei bine, am să le rup...
-Te readuc, cu lipici cu cu tot.
-Dar nu voi mai fi la fel
... Şi iarna, pereţii se vopsec în roz cu ochii inchişi.
